Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 1 până la 3 copii la 1000 de nou – născuţi vii suferă de hipoacuzie neurosenzorială profundă (surditate), proporţia nefiind influenţată de locaţia geografică sau de nivelul de trai.
Între a auzi bine si a nu auzi nimic putem distinge mai multe tipuri de pierdere de auz. Astfel, experţii au catalogat patru grade de hipoacuzie: uşoară, moderată, severă şi profundă. Cele mai comune pierderi de auz sunt uşoare sau moderate, cu toate că depistarea se face în general tardiv, atunci când se ajunge la pierderi severe sau chiar profunde.
Mai jos sunt prezentate PRIMELE SEMNE ce ne-ar putea conduce la suspiciunea existenţei unei probleme de auz la copii:
- nu tresare la sunete puternice.
- nu poate localiza sursa sonora, de exemplu întoarce capul în direcţia opusă Copiii cu un auz normal de obicei încearca să întoarca capul pentru a localiza sursa de sunet chiar de la vârsta de cinci luni.
- stă prea aproape de televizor, dă volumul foarte mare, în mod frecvent întreabă „ce?” atunci când i se vorbeşte sau nu răspunde atunci când este chemat.
- dacă îşi atinge frecvent urechile sau trage de ele, putem bănui că le simte înfundate sau ca exista o infecţie la nivelul acestora.
- încetarea sau modificarea ganguritului (acesta devenind mai strident, semanand cu un tipat) în jurul varstei de 6-8 luni.
- lipsa răspunsului normal la sunete – de exemplu, nu răspunde la rostirea propriului nume după vârsta de 6 luni.
- dacă gânguritul nu evoluează către sunete ale vorbirii care pot fi recunoscute sau cuvinte atunci când copilul se apropie de vârsta de 2 ani.
- lipsa răspunsului la comenzi simple cum ar fi „adu mingea” atunci când are vârsta de aproape un an.
- fuge de contactul cu alţi copii sau devine agresiv. Aceasta indică frustrare cauzată de lipsa de întelegere ca urmare a pierderii de auz.
- frecvent nu întelege o adresare directă.